De foarte multe ori, parintii cer ajutorul psihologului: “Ajutati-ma, am un copil problematic!”, “Fiul meu a devenit imposibil de controlat, ce ar trebui sa fac?”
Dar oare exista copii problematici? La aceasta intrebare exista doar un singur raspuns – NU!
Exista doar parinti problematici. Iar copilul este oglinda familiei in care se reflecta totul: problemele dintre parinti, relatiile copil-parinte, contradictiile si conflictele.
Adesea parintii ii cer psihologului sa lucreze asupra comportamentului copilului. Si cu cat mai mult lucrezi cu generatia tanara, cu atat mai mult te convingi ca printre ei nu exista “problematici”, pur si simplu multi dintre ei au nevoie de un mediu sanatos. In schimb, printre parinti “cazuri dificile” sunt suficiente. Iata doar cateva exemple:
Parintii “generosi”
“Copilului meu nu trebuie sa-i lipseasca nimic!” – acesta este motto-ul si principiul de viata a acestor oameni. Ei inlocuiesc conceptul de a iubi, cu conceptul de a cumpara. In loc sa-i acorde copilului atentie, sa-i daruiasca comunicarea, sa-l rasplateasca cu iubirea lor, sa-i dea caldura si afectiune, ei cumpara jucaria cea mai scumpa (adesea subconstient si chiar constient, motivand acest lucru astfel: sa nu ma deranjeze cand ma odihnesc sau cand lucrez”), angajand o dadaca sau un “profesionist” (neaparat cu studii pedagogice: “copilul sa se dezvolte intelectual si sa fie bine educat”).
Parintii “anxiosi”
La acesti parinti orice gand despre copil este plin de anxietate. “El poate raci; se poate lovi; se poate speria…etc” Dar cea mai groaznica este teama ca singur nu se va descurca (nu-si va putea lega sireturile, nu va putea folosi telefonul, nu va putea merge pe bicicleta). Si daca nu va face fata singur, atunci trebuie ajutat! Si il ajuta, ajuta, ajuta…Astfel de parinti ar trebuie sa se gandeasca la intrebarea: “De unde a aparut expresia: “Baiatul mamei” sau “Fetita tatei?”
Parintii “obositi”
Acesti parinti au obosit inca inainte sa apara copilul in viata lor. Inarmandu-se candva cu iluzii despre viata de familie si educatia unui copil si lovindu-se, dupa parerea lor, cu “viata de zi cu zi dura si dificila“, isi pierd imediat interesul si pentru viata de familie, si pentru educarea copilului. Expresiile preferate ale acestor parinti sunt: “Nu alerga!”, “nu fa asta” “nu fa cealalta”, “m-am saturat de tine”, “te voi pedepsi”, “am obosit de tine”.
Cel mai groaznic lucru pentru copil este lipsa atentiei din partea unei persoanei apropiate, dragi. Si pentru a obtine aceasta atentie, el e gata sa faca totul.
Parintii “perfectionisti”
“Trebuie sa fii cel mai bun!” Este motto-ul lor. Astfel de parinti, de regula, au cel putin doua diplome de studii superioare. Pe copil incearca sa-l dea la cea mai prestigioasa gradinita, unde va studia aprofundat o limba straina si geometria lui Lobachevski. In ceea ce priveste alegerea scolii, atunci, bineinteles, pentru a studia acolo, vor depasi toate obstacole: vor veni din celalalt capat al orasului, vor angaja profesori pentru ore suplimentare pentru a “corespunde nivelului”.
Parintii “ratati”
Paradoxal, acesti parinti, la prima vedere, au obtinut multe. Cu toate acestea, daca va uitati atent, puteti vedea in comportamentul lor o “amprenta” a unei dorinte nerealizate. Sport de performanta, scena mare, expozitii personale a lucrarilor de arta – toate acestea nu le dau liniste mamelor si tatilor ambitiosi.
Candva lenea, poate lipsa de motivatie, de sustinere, impreuna cu alte motive “obiective” nu le-au permis sa-si realizeze aceste dorinte. Insa copiilor, neaparat le vor “darui” visul lor.
Parintii “manipulatori”
Copilul, pentru un astfel de parinte este doar o modalitate de a-i influenta pe ceilalti: sot, parinti, alte rude. “Nu este pentru mine, este pentru copil!” – asa se adreseaza unul dintre parinti la celalalt. Si cu cat copilul este mai neajutorat sau slabit, cu atat are mai multe posibilitati tata sau mama, de a-i influenta pe ceilalti. Uneori, acesti parinti, incerca astfel sa pastreze familia distructiva, unindu-i pe toti impreuna cu problemele copilului.
Desigur, copiii inca de la nastere, fiind inconjurati de “oameni apropiati” care au problemele de mai sus, crescand intr-un mediu care nu contribuie la confortul lor psihologic, ei incearca sa se protejeze de aceasta realitate. Si atunci se manifesta mecanismele de protectie inconstiente sau strategiile-coping – modalitati constiente de protectie fata de realitatea din jur, incercarea de a-si rationaliza comportamentul, tendinta de a evita gandurile despre propriile actiuni si dorinta de a scapa de singuratate sau anxietate.
Si ce facem noi, parinti iubitori si sinceri? Ne confruntam cu astfel de reactii comportamentale (printre care sunt diferite dependente, lipsa dorintei de a invata, tendinta pentru un comportament social si antisocial, probleme de sanatate etc.), rostind cu voce tare: “Doamne, am un copil atat de problematic! ” Dar niciodata nu ne permitem cel putin un gand. “Dar poate noi suntem parinti problematici?”
Sursa: https://www.stirisinoutati.ro/copilul-este-oglinda-familiei-voastre-nu-exista-copii-problematici-exista-parinti-problematici/
Va multumesc,