„A trait candva un fermier sarac, care se ingrijea de mica lui gospodarie ajutat de unicul lui fiu, abia ajuns la varsta majoratului. Intr-ana din zile, tocmai atunci cand baiatul fermierului se straduia sa inhame calul tatalui sau la caruia, un fulger orbitor despica cerul in doua, urmat aproape instantaneu de un tunet napraznic, care literalmente cutremura pamantul. Inspaimantat, calul se ridica in doua picioare, cu un nechezai sforaitor si profitand de faptul al baiatul se dadu si el speriat doi pasi inapoi, se napusti manat de teama elementara ce-l cuprinse, inspre padurea deasa ce se invecina cu ferma. Zadarnic incerca baiatul sa-l opreasca, precum de prisos se dovedi si incrancenarea cu care incerca sa tina pasul cu animalul speriat de moarte, alergand fara sorti de izbanda pe urmele lui. Dupa numai cateva minute de cursa inegala, pe baiat il tradara picioarele si se prabusi epuizat pe pamantul udat cu generozitate de ploaia care se revarsa din abundenta. Ridica privirea tocmai la timp pentru a mai putea zari silueta puternicului animal de tractiune inainte de a disparea printre copaci. Tropaitul surd al copitelor potcovite, acompaniat de troznetul cate unei crengute strivite sub greutatea calului angajat in goana-i nebuna, se auzi din ce in ce mai incet, pierzandu-se intr-un final cu totul. Disperat, baiatul mai astepta, poate doar un ceas, poate chiar mai mult, sperand ca unica avere a familiei nevoiase ar putea reveni, dar in cele din urma fit nevoit sa se intoarca necajit acasa. Vestea necazului se imprastie cu repeziciune printre vecinii care se simteau datori sa-l asigure pe fermier de compasiunea lor, lamentandu-se ca de o mare tragedie. «Vai ce ghinion pe capul tau!»-ziceau, frangandu-si mainile. Pagubitul le raspunse insa cu multa seninatate: «Noroc?Ghinion?Cine stie?».
Zilele care au urmat au fost de munca grea pentru fermier si fiul lui. Cei doi barbati erau nevoiti sa suplineasca prin propria lor truda lipsa calului si, spre lauda lor, o faceau fara sa-si deplanga soarta. Ar fi greu de apreciat cate zile trecusera de cand calul le disparuse, pentru ca nu aveau vreme sa le numere, pana cand intr-o zi, in zori de ziua fura treziti de tropot de cai si de un nechezat atat de cunoscut lor. Si doar mirarea le fu mai mare decat bucuria atunci cand sarind pe geam si privind pe fereastra modestei casute, zarira fugarul, indreptandu-se cu capul ridicat inspre ferma pe care toti credeau ca o parasise o data si pentru totdeauna. Si pentru ca surpriza tatalui si fiului sa fie de proportii si mai mari, calul era urmat asemeni unui conducator de osti, de o mica ceata de cai salbatici, sanatosi fi vanjosi. Mai mult chiar, micuta herghelie se lasa manata cu docilitate, dupa poarta pe care fermierul o inchise cu multa grija in urma calutilor. Nici de asta data nu fu nevoie de prea multa vreme pentru a se afla printre vecini de cele intamplate. Fermierii veneau inainte de a porni la lucru, sa admire frumusetile de cai, adunate in ograda vecinului lor si nu conteneau sa exclame:«Ce noroc pe capul tau!Ce noroc!». Insa fermierul clatina din nou din cap si le raspunse pe obisnuitul sau ton potolit: «Noroc?Ghinion?Cine stie?».
Treptat, lucrurile reintrara in normai. Fermierul si baiatul isi vedeau linistiti de treaba, rand pe rand caii noi veniti se lasau struniti. Viata fermierilor devenea pe nesimtite mai prospera, datorita atat noilor veniti, cat si vremii care se dovedise a fi deosebit de prielnica pentru recolta din acel an. Seara de seara baiatul intors de la camp se dedica noii sale indeletniciri favorite: stranirea celui mai frumos si mai naravas dintre caii salbatici. In mod cert, prietenia era pe infiripate, calutul bucurandu-se chiar de mangaierea pe gat si pe spate, dar nesuportand deocamdata sa fie calarit. De cate ori incerca, baiatul fu zvarlit Si trantit aproape instantaneu. Baiatul castiga secunda cu secunda si stia ca va veni ziua in care lupta se va incheia cu victoria lui. Invatase de la tatal sau ce inseamna rabdarea si asta il ajuta mult. In seara cu pricina parea ca in sfarsit eforturile si rabdarea i-aufost rasplatite. Rezistase cu mult peste cat reusise oricand altcandva sa stea calare pe calul pe care tatal lui i-l promisese cadou atunci cand il va struni. Imbatat de perspectiva succesului, vigilenta lui adormi pentru o clipa. Suficient insa pentru a fi trantit cu violenta la pamant. Instantaneu o durere nemaicunoscuta de el pana atunci ii cuprinse ca o flacara vie piciorul drept. Piciorul rupt devenise inutilizabil si nici macar privirea ce parea plina de compasiune a calutului care se invarti neputincios in jurul lui nu putea sa-i insufle suficienta putere pentru a se ridica. Fu nevoit sa-si cheme tatal in ajutor, care la randul lui isi dadu seama ca piciorul este fracturat. Medicul aplica o atela ghipsata si ii prescrise baiatului sedere la pat cel putin sase saptamani. Fermierul, ramas pe neasteptate fara ajutorul fiului sau, fu vizitat de vecinii care comentau in modul lor zgomotos cele intamplate: «Vai ce ghinion ai putut avea. Acum fiul tau va fi nevoit sa stea (intuit de pat si tu ai ramas fara ajutor». Singurul, care si de data aceasta isi pastra calmul, fu din nou fermierul atat de incercat de soarta: «Noroc?Ghinion?Cine stie?» – le raspunse.
Zilele urmatoare fusesera extrem de agitate. Tara intra in razboi cu unul dintre vecini si toti tinerii apti pentru lupta fusesera mobilizati. Fiul fermierului, asemeni celor din generatia lui, primise ordin de incorporare, dar comisia medicala il scutise de inrolare dupa ce se constata ca este imobilizat de fractura. Necajiti, satenii se adunara iar la casa fermierului. «Vezi ce noroc a cazut iar peste tine! Baietii nostri au fost luati toti in razboi si fiul tau a scapat, fiind cu piciorul rupt.» Nici de data asta insa fermierul nu paru sa le impartaseasca opinia. «Noroc? Ghinion?Cine stie?»- le raspunse el pe obisnuitul lui ton prudent. Si pentru ca ceilalti il priveau stupefiati, adauga: «Vedeti, norocul si ghinionul sunt intotdeauna relative si vesnic schimbatoare. Ceea ce azi ti se infatiseaza ca o mare nenorocire, nu mai departe de maine se poate transforma intr-o adevarata sansa. »
Cum se intampla atunci cand ploi abundente se revarsa asupra unui meleag. Pamantul uneia dintre ferme, astfel irigat poate da o recolta record, in timp ce inundatiile inabusa toata productia vecinului. In vara urmatoare insa norocul se poate inversa. Recolta bogata din anul precedent poate lasa pamantul primei ferme sterp si prin urmare fermierul care in urma cu numai cateva luni nu contenea sa-si numere banii, se va ingloda in datorii. In schimb, celalalt pamant, regenerat dupa un an in care nu a produs nimic, va putea da o recolta mai abundenta ca oricand. De fapt, nici nu conteaza atat de mult ce se intampla in mod real, ci mai degraba felul in care noi interpretam cele intamplate. Norocul si ghinionul nu sunt nimic altceva decat valorile pe care noi,’oamenii le atribuim unor intamplari care in sine nu sunt nici bune, nici rele. De asta, indiferent ca veniti pentru a ma asigura de compasiunea si condoleantele voastre sau ca va inghesuiti pentru a ma felicita pentru norocul care a dat chipurile peste mine, eu va voi raspunde invariabil:
« Noroc? Ghinion? Cine stie?».”
Va rog pe dvs. sa recititi povestea si sa-i descoperiti noi intelesuri.
V-as ruga sa impartasiti aceasta experienta si celorlalti, intr-un comentariu.
Va multumesc pentru rabdare de care a-ti dat dovada.
Va doresc o zi linistita!
Va multumesc,