Cu mult timp in urma, la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare, cea mai iubita.
Verdele spuse: “In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Am fost ales pentru iarba, frunze si copaci. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot”.
Albastrul l-a intrerupt si exclama: “Va ganditi numai la pamant dar ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii, este absorbita de nori din marea adanca. Cerul inseamna spatiu, pace si liniste si fara mine nu ar exista nimic!”
Galbenul rase: “Sunteti toti atat de seriosi. Eu aduc rasete, veselie si caldura intregii lumi. Soarele, luna si stelele sunt galbene. De fiecare data cand te uiti la o floarea-soarelui, lumea intreaga iti zambeste. Fara mine nu ar exista bucurie.”
Portocaliul incepu sa se laude: ” Eu sunt culoarea sanatatii si a puterii. Chiar daca sunt rar, sunt pretios deoarece reprezint nevoile vietii omului. Sunt in cele mai multe vitamine. Ganditi-va la morcov, dovleac, portocala, mango sau papaya. Nu ma vedeti tot timpul, ci doar pe cer la rasarit si la apus. Frumusetea mea este atat de evidenta incat nimeni nu se mai gandeste la voi.
Ei bine, rosul incepu sa strige: “Eu sunt conducatorul vostru. Sangele este rosu si sangele inseamna viata. Eu sunt culoarea pericolului si a curajului. Sunt dispus sa lupt pentru o cauza. Aduc focul in sange. Fara mine, pamantul ar fi gol cum este luna. Sunt culoarea pasiunii si a iubirii, a trandafirului si a macului.”
Violetul se ridica in picioare si era foarte inalt. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperiala si a regilor. Oamenii puternici intotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii si a intelepciunii. Oamenii ma asculta si mi se supun!”
La sfarsit, cu o voce joasa si timida, dar cu aceeasi hotarare, Indigoul spuse: “Ganditi-va ca eu sunt culoarea linistii. Cu greu ma observati, insa fara mine nu ati fi nimic. Eu reprezint gandul si cugetarea, amurgul si adancimea apei. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast, pentru rugaciune si pentru liniste interioara.”
Argumentarile au continuat, fiecare culoare in parte laudandu-se, ridicandu-se in slavi si certandu-se. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata. In timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata. Culorile tremurara de frica si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta.
In timpul larmei, ploaia incepu sa vorbeasca: “Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite. Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlate. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma!”
Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropiara si se luara de maini.
“De acum incolo”, zise ploaia, “cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat, ca un semn al intelegerii voastre. Curcubeul va fi un semn al pacii si al sperantei.”
Astfel, de fiecare data cand ploaia curata pamantul si apare un curcubeu pe intinsul cerului, lasati culorile acestuia sa va reaminteasca sa va apreciati pe voi insiva si pe cei din jur.
Autor: Jeanette Larson
Va multumesc,