Intr-o zi, o femeie numita Anne, isi lua carnetul de sofer.
Cand au intrebat-o care era profesia ei, ea avu un dubiu.
Nu stia cum sa se considere.
Functionarul insista:
”Ceea ce v-am intrebat este daca aveti un serviciu.”
”Sigur ca da, am un serviciu”, exclama Anne, “sunt mama”.
„Noi nu consideram asta un serviciu. O sa consemnez casnica”, spuse functionarul cu raceala.
O prietena a ei, Marta, auzi cele intamplate si cazu pe ganduri catva timp.
Intr-o zi, se afla in aceiasi situatie.
Persoana care o interoga era o functionara de profesie, sigura si eficienta. Formularul parea enorm si interminabil.
Prima intrebare era: “Care este ocupatia dvs?”
Marta se gandi putin si fara sa stie cum, raspunse:
“Sunt doctora in dezvoltarea infantila si in relatiile umane”.
Functionara facu o pauza si Marta trebui sa repete cu pauze, emfatic, apasand cuvintele mai semnificative.
Dupa ce a notat totul, tanara vru sa verifice.
“Pot sa va intreb, ce inseamna ca faceti, mai exact?”
Fara pic de neliniste in glas, cu mult calm, Marta explica:
„Desfasor un program pe termen lung, inauntru si in afara casei”.
Gandindu-se la familia ei, ea continua:
„sunt raspunzatoare de o echipa si am primit deja patru proiecte. Muncesc in regim de dedicare exclusiva.Marea exigenta este de 14 ore pe zi, uneori chiar pana la 24 ore”.
Pe masura ce isi descria responsabilitatile, Marta observa cresterea tonului de respect in vocea functionarei.
Cand se intoarse acasa, Marta fu primita de echipa sa: o fetita de 13 ani, alta de 7 si alta de 3.
Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, proband o noua tonalitate a vocii.
Fericita, Marta lua pe bebe in brate si gandi la gloria maternitatii, cu multitudinea de responsabilitati si orele interminabile de dedicatie.
”Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, ma ajuti sa-mi fac o funda? Mama, bebe nu inceteaza din plans. Mama, ma astepti la sfarsitul orelor? Mama, vii maine sa ma vezi dansand? Mama, mergi la cumparaturi? Mama…”
Stand in pat, Marta se gandi:
”Sunt Doctor in dezvoltarea infantila si in relatiile umane, dar bunicile ce or fi?”
Si apoi a descoperit un titlu pentru ele:
„Doctore superioare in dezvoltarea infantila si in relatiile umane”.
Strabunicile sunt „doctore executive superioare.”
Matusile sunt „doctore-asistente”.
Si toate femeile, mamele, sotiile, prietenele si colegele, „doctore in arta de a face viata mai buna”.
Intr-o lume unde se da atata importanta titlurilor, in care se cere mereu cea mai mare specializare in domeniul profesional, transforma-te intr-o specialista in arta de a iubi.
Morala: Am ajuns sa traim cu totii intr-o lume atat de ocupata si egoista, incat uitam esenta vietii in sine. Si de cele mai multe ori, uitam de cea care ne-a ajutat sa primim in dar viata. Dar de ce?
Povestire cu morala, autor necunoscut
Va multumesc,